Faceți căutări pe acest blog
marți, 30 martie 2010
Introducere:
Generaţia tânără a zilelor noastre este imposibil să nu se confrunte cu problema drogurilor. Experienţa practică ne arată că primul contact cu drogul se face fie direct de către individ, fie dintr-o simplă curiozitate, fie prin intermediul colegilor.
Ţinând cont în primul rând de repercusiunile consumului de drog asupra sănătăţii, precum şi de consecinţele asupra relaţiilor interumane şi asupra societăţii, tot mai mulţi ne gândim să luăm din timp o atitudine, pentru prevenirea unei pandemii şi în ţara noastră care până în prezent a participat doar ca o pârghie de tranziţie pentru vest.
Având în vedere că şi în România a început să se formeze o piaţa a drogurilor, iar raportările arată o tendinţă de creştere a fenomenului( creşterea nr. toxicomanilor, creşterea criminalităţii precum şi a nivelului de periculozitate socială) se impun măsuri de prevenire şi de combatere cu o strategie integrată la nivelul controlului social asupra consumului de droguri, profilaxiei şi terapiei medicale cu reintegrarea socială a foştilor consumatori.. Pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de o reţea operaţională cu personal calificat pentru terapie şi profilaxie, deoarece se ştie foarte clar că statul singur nu poate să rezolve această problemă, fiind necesară o colaborare fructuoasă a acestuia cu organele locale si organizaţiile nonguvernamentale.
Ce sunt drogurile?
Drogurile sunt substanţe create artificial de om, fie din plante, fie pe cale chimică. Consumul periodic de stupefiante duce la apariţia tulburărilor respiratorii şi a constipaţiei, scăderea în greutate, iar la femei apare menstruaţia neregulată.
Din punct de vedere psihic pot apărea: anxietate, schimbări ale stării de spirit, paranoia, oboseala extremă, iritabilitate, depresie şi insomnie gravă, somn agitat şi neodihnitor. Toxicomanii sfârţesc de regulă prin sinucidere, supradoză, infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, blocaj renal şi ciroză hepatică.
Drogul e o substanţă sau un amestec de substanţe naturale sau sintetice, având acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea). De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului.
Principalele droguri
» Heroina.
Heroina este un derivat al opiului, obţinut la sfârşitul secolului 19 prin sintetizarea morfinei. Heroina sau diacetilmorfina este un derivat semisintetic opioid. Heroina a fost sintetizată prima oară în 1874 de către C.R. Alder Wright, un chimist englez care lucra la spitalul St. Mary. El a combinat morfina cu diferiţi acizi sau derivaţi ai acestora, iar atunci cînd a încălzit morfina în prezenţa anhidridei acetice timp de mai multe ore a obţinut un produs pe care el l-a numit diacetilmorfina(heroina).
Heroina este catalogată ca fiind un drog foarte puternic, ce poate produce euforie. Senzaţia de euforie dispare şi se instalează toleranţa. Asemănător cu morfina, are tot acţiune antagonistă asupra receptorilor µ (miu), determinînd din această cauză aceleaşi efecte ca morfina, dar cu o viteză mult mai rapidă. Acest lucru se datorează liposolubilităţii pe care o imprimă moleculei de heroina cele 2 grupări acetil, datorită acestora heroina avînd o mai mare putere de penetrare a barierei hematoencefalice. La administrarea intravenoasă, datorită liposolubilităţii sale crescute, heroina are putere de penetrare rapidă. Timpul de înjumătăţire a heroinei este de 15-30 minute, fiind rapid transformată într-un compus 6 MAM (se pare ca sub acţiunea carboxilesterazei care acţionează şi în metabolismul cocainei) în ficat, creier, inimă. 6 MAM este apoi convertit în morfină, metabolizată în ficat şi excretată ca glucuronat. Heroina, împreună cu alte opioide sunt agonisite pentru neurotransmiţătorii endogeni (beta endorfine, dinorfinele, leu-enkefaline si met-enkefalinele). Corpul răspunde la acţiunea heroinei prin reducerea (uneori oprirea) sintezei de endorfine (substanţe sintetizate de către organism şi eliberate la nivelul creierului şi a nervilor pentru atenuarea durerii). Această stopare sau reducere a sintezei creează mecanismul de dependenţă al heroinei.
Cea mai folosita cale de administrare a heroinei este cea injectata. Pudra poate fi inhalata sau fumata.
Accesoriile folosite pentru injectarea heroinei includ :
· ace hipodermice,
· bile mici de bumbac pentru filtrare,
· apa si linguri,
· capace de sticla folosite pentru lichefierea heroinei.
Accesoriile folosite pentru inhalarea sau fumatul heroinei includ :
· lame de ras,
· paie şi pipe
Consecinţe ale abuzului de heroină
· O doză crescută de heroină (aşa numita overdose) este fatală.
· Datorită schimbului de materiale (seringi) în special între consumatorii de heroină, există un risc uriaş de contaminare cu HIV sau virusul hepatitei.
· Moartea datorită introducerii substanţelor de diluare (chinină, zaharoză, talc).
» Cocaina
Este un stimulent puternic al Sistemului nervos central (SNC), care se obţine din frunzele arbustului de coca (Eritroxylon coca). Unul dintre cele mai răspândite droguri cu un caracter de a produce dependenţa consumatorului faţă de stupefiant. Din punct de vedere chimic aparţine de grupa alcaloidelor tropan.
Cocaina este un inhibitor al dopaminei, noradrebalinei, serotoninei. El împiedică transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapselor neuronale, prin ridicarea pragului de sensibilitate a receptorilor, o creştere a simpaticotoniei. Se prezintă sub formă de pudră cristalină de culoare albă. Poate fi prizata sau, daca este sub formă lichidă se poate injecta. Are un efect rapid asupra organismului, efect ce dureaza până la 20 de minute. După terminarea efectului, consumatorul simte din nou nevoia acelei stări euforice si doreşte o nouă doză. Efectele cocainei: nervozitate, depresie, acte iraţionale, halucinaţii, paranoia, hipertensiune, probleme cardiovasculare, hemoragii cerebrale. Trebuie să adăugăm că în cele din urmă poate duce la moarte.
» Ecstasy- MDMA, XTC, X
Ecstasy (MDMA) face parte din categoria amfetaminelor - adică a substanţelor care măresc viteza de reacţie a corpului. La începutul secolului 20, MDMA a fost sintetizat de către cercetătorii de la compania de farmaceutice Merk. Prin anii '70, MDMA a devenit o substanţă foarte utilizată în activitatea psihiatrică şi psihoterapeutică. Acum aproape 20 de ani Ecstasy a fost inclus în categoria substanţelor stupefiante ilegale, dar în acelaşi timp a început să devină un drog foarte popular, legat de lumea cluburilor. Se prezinta sub forma de tablete sau capsule.
O doză de 80-150 mg de Ecstasy are un efect de 4-6 ore. Efectele Ecstasy depind foarte mult de starea iniţială a utilizatorului şi de locul (ambientul) în care substanţa este ingerată. Cei mai mulţi utilizatori declară că XTC le provoacă un sentiment de bine general, de încredere în sine şi în ceilalţi. Lumea devine mai bună, viaţa mai frumoasă, cei care sunt timizi devin mai comunicativi şi percepţiile senzoriale se intensifică (simţ tactil, percepţie auditivă, percepţie vizuală etc.). Ecstasy mai poate provoca şi alterarea percepţiei timpului, reducerea sentimentului de frică, reducerea obsesiilor, conştientizarea şi aducerea la lumină a unor amintiri foarte vechi şi creşterea apetitului sexual.
» Marijuana şi haşişul
Marijuana este un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, seminţele şi florile uscate ale cânepei (Cannabis Sativa), având aspect de tutun verzui tăiat foarte fin (Haşişul este obţinut din aceeaşi plantă şi există sub formă de răşină - care variază la culoare de la galben la maro-închis şi negru - sau de ulei vâscos).
Haşişul (engl. "pot", "shit") este răşina secretată de glandele situate la nivelul frunzelor de cânepă (Cannabis). Haşişul se comercializează în "bulgări" solizi sau plăci presate şi se prezină - în funcţie de ţara de origine - în nuanţe de culoare roşie, maron, verde sau negru.
Haşişul şi marihuana se fumează în formă pură sau în amestec cu tutun. Inhalate profund cu fumul, substanţele active sunt absorbite de organism prin capilarele pulmonare. Efectul se instalează după circa 10-20 de minute după
începerea fumatului. În cazul consumului de fursecuri cu haşiş, ceai sau produse de confetărie cu conţinut de haşis, efectul se instalează mai târziu (după 1 - 2 ore).
Tetrahidrocannabinoidele (THC) sunt substanţele psihoactive ale acestor produse vegetale. Substanţele active din cannabis au o istorie îndelungată şi plină de tradiţie, ca medicamente. În ţările Orientului şi Americii latine, aceste substanţe sunt puternic răspândite şi au indicaţii de consum medicale şi mai ales sociale.
» Droguri halucinogene: mescalina, LSD şi ciupercile halucinogene
Mescalina, LSD şi ciupercile sunt stupefiante care provoacă halucinaţii - adică distorsionări puternice ale felului în care o persoană percepe realitatea. Consumatorul de halucinogene vede, aude şi simte lucruri care par reale dar care de fapt nu există. Unele dintre aceste substanţe, ca de exemplu LSD, pot provoca şi rapide schimbări de dispoziţie (ex.: consumatorul trece în scurt timp de la o stare bucurie la o stare de furie). Halucinogenele nu creează dependenţă fizică, dar duc la toleranţă: aceeaşi substanţă, folosită la câteva zile după ce a fost încercată prima oară, nu mai are aceleaşi efecte de aceeaşi intensitate sau nu mai are nici un efect. De aceea doza de substanţe halucinogene trebuie să crească de la un consum la altul. Oamenii au folosit substanţe cu proprietăţi halucinogene timp de mii de ani, mai ales în ritualuri religioase sau războinice, pentru a provoca "viziuni" şi alte experienţe considerate mistice.
LSD (acid lisergic dietilamid, acid, timbru, microdot, zahăr, soare galben, LSD-25)
Este un produs chimic care a fost sintetizat pentru prima oară în 1938 de către Albert Hofmann - un chimist care lucra pentru compania elveţiană de farmaceutice Sandoz şi care, de fapt, căuta să obţină un produs care să stimuleze activitatea sangvină.
LSD este iniţial produs sub formă de cristale, care ulterior sunt zdrobite şi transformate în pudră. Din pudra de LSD (amestecată cu alte substanţe cu rol de liant) sunt produse pastile numite "micropuncte" sau mici pătrate gelatinoase ("ochiuri de geam"). Cel mai adesea însa, LSD este dizolvat, diluat şi aplicat pe mici pătrate din hârtie perforată şi colorată ("timbre"). Pastilele se administrează oral, iar timbrele se lipesc pe piele sau se ţin sub limbă.
Mescalina
În 1897, chimistul german Arthur Heffter a izolat şi extras substanţa numită mescalină din peyote - un cactus care creşte mai ales în Mexic şi care, cu sute de ani în urmă, era consumat de către azteci, fiind considerat plantă sacră. In anii '50, psihiatrii Osmond, Smythies şi Hoffer au studiat mecanismele biologice ale schizofreniei provocând pacienţilor lor psihoze în mod experimental, prin utilizarea mescalinei. Mescalina poate fi atât extrasă din peyote cât şi produsă în mod sintetic.
Mescalina sintetică este de obicei ingerată sub formă de pudră (albă sau colorată), de pastile sau de lichid. Mescalina naturală este comercializată de obicei sub forma de capsule, poate fi mestecată sau fumată.
Ciupercile halucinogene ("ciuperci magice")
Ciupercile halucinogene sunt produse naturale. Există foarte multe specii de ciuperci care conţin substanţe active cu efect psihedelic.
Ciupercile halucinogene sunt în general culese, uscate şi sunt ingerate sau fumate. Efectele consumului de ciuperci sunt asemănătoare cu cele ale utilizării de LSD, dar sunt de mai scurtă durată.
» Inhalanţi şi solvenţi
O categorie aparte în rândul substanţelor cu efect stupefiant sunt inhalanţii (substanţe care acţionează direct asupra creierului şi care în general au în compoziţia lor produse volatile).
Printre produsele folosite cel mai frecvent pe post de inhalanţi se numără: acetona, diluantul de vopsea, substanţele adezive (lipiciuri), gazul (lichid) pentru brichete, spray-urile cu vopsea, fixativul de păr. În România, cel mai popular inhalant este Aurolac - denumire comercială a unui colorant sintetic, sub forma de praf argintiu. Aurolac este o substanţă cunoscută a fi utilizată de multe dintre persoanele fără adăpost (copiii străzii, aurolaci): de obicei, se introduce într-o pungă şi se trage pe nas prin deschizătura pungii.
» Droguri noi
Popper ("aur lichid", "rave", "hi-tech" sau "rush")
Este numele argotic al nitritului de amil - substanţă folosită în general la tratarea anginei. Popper este vândut sub forma unui lichid de culoare gălbuie; se inhalează din sticluţe de plastic, din vată sau alte materiale textile îmbibate cu lichid. Cu ani în urmă Popper era destul de răspândit în comunităţile de homosexuali. Substanţa provoacă euforie şi în acealaşi timp anesteziază şi relaxează muşchii (inclusiv sfincterele), ducând la creşterea plăcerii în timpul actului sexual. Popper este legal în Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi de obicei poate fi găsit în sex-shopuri.
GHB (Ecstasy lichid)
Este un acid folosit în practica medicală ca psihostimulant. GHB este lichid (incolor şi inodor) şi de obicei este ambalat în sticluţe colorate sau în fiole. Se poate bea dar se poate injecta şi intravenos.
ICE (shaboo)
Aparţine clasei de droguri de sinteză chimică: este o amfetamină (substanţă cu efect stimulant). ICE nu prea are nimic în comun cu "gheaţa" ci este doar compusă din săruri chimice, sub formă de cristale. Se consumă mai ales în cluburile cu muzică electronică sau techno dance, dizolvată de obicei în băuturi răcoritoare, dar este folosită şi de către consumatorii "fideli" de cocaină sau heroină. În zonele de origine (Asia Centrală), Shaboo sau ICE se fumează. Se mai numeşte si "drogul player-ilor", deoarece de multe ori este consumat de către persoanele pasionate de jocurile video sau pe computer.
Se spune despre Shaboo că este originar din Filipine şi era folosit în timpul celui de-al doilea război mondial de către piloţii kamikaze.
COBRET
Este un derivat al heroinei, utilizat mai ales de către cei care consumă droguri cu efect psihostimulant. De exemplu, după o noapte de Ecstasy, Cobret îl calmează şi îl relaxează pe consumator. Este o pulbere de culoare maronie care se fumează sau se inhalează. Riscurile consumului de Cobret sunt aceleaşi cu riscurile consumului de heroină.
USTENSILE
Cine consumă droguri, are nevoie de anumite ustensile. În funcţie de stupefiantul utilizat şi de calea de administrare, persoana dependentă de droguri se află în posesia unor accesorii dintre cele mai diverse.
Pentru Haşiş:
Instrumente pentru fumat: pipe, narghilele (şişa), shillum (aparat special pentru fumatul de haşiş), precum şi instalaţii de producţie proprie ţigarete de haşiş (engl. joint).
Pentru droguri sintetice
Rezervoare cupulberi necunoscute, plicuri mici, pliate (pentru ambalarea pulberii) (engl. hits - fiecare porţie corespunde unui hit = lovitură, n. tr.),
capsule, rezervoare pentru păstrare, seringi
Pentru LSD
Cutiuţe mici, materiale de ambalaj, de ex. bucăţi mici de folie de aluminiu; bandă de lipit.
Pentru cocaină
Plicuri mici, pliate, din hârtie şi folie de aluminiu, în care este ambalată cocaina;
rezervoare pentru păstrarea cocainei; trusa cocainomanului, ce conţine: oglindă, lamă de ras, tubuleţ pentru prizare, cutiuţă pentru păstrare, seringă
tubuleţ pentru prizare (dinmetal, sticlă, sau plastic), linguriţa cocainomanului.
Pentru heroină
Plicuri mici, pliate, din hârtie, celofan sau folie de aluminiu, în care se ambalează heroina: seringi de unică folosinţă; linguri acoperite de funingine în care se dizolvă heroina; o brichetă pentru încălzirea soluţiei şi tamponaşe de vată sau filtre de ţigaretă rupte, prin care heroina se filtrează în timpul aspirării în seringă:
şiret de pantofi, curea, sau furtun de cauciuc, pe post de garou, pentru comprimarea venei în vederea administrării injecţiei
Motive care duc la consumul de droguri :
· Curiozitatea
Nu înseamnă că devenii dependent doar pentru că ai incercat, dar nu continua – utilizarea sistematică duce la dependenţă, iar în cazul drogurilor puternice, prima doza poate fi fatală (heroina, cocaina, LSD, Extasy, amfetamine, fenciclidina).
· Teribilismul
Consumul de droguri poate fi văzut ca excitant şi provocator. Poţi să ieşi în evidenţă şi în mod pozitiv, fără să consumi droguri! Caută alternative!
· Presiunea grupului
Este important să ştii să spui “NU” – asta dovedeşte că ai o personalitate puternică.
· Probleme (în familie, şcoală, cu prietenii)
Unii tineri pot folosi droguri pentru a acoperi problemele existente (divorţul părinţilor, abuz sau neglijenţă din partea părinţilor sau a şcolii). Trebuie înţeles că folosirea drogurilor rezolvă doar aparent şi temporar problema, ea continuând să existe şi să se agraveze.
· Neinegrarea în colectivitate şi societate
Consumul de droguri poate fi un răspuns la singurătate, la probleme privind integrarea în colectivitate sau dispreţul faţă de sine. Este important să vă ajutaţi unii pe alţii, să treceţi peste probleme fără să recurgeţi la droguri.
Depistarea consumatorilor de droguri
Indicii care pot sugera consumul:
· schimbarea bruscă a comportamentului;
· treceri fără motiv de la veselie la tristeţe, uneori chiar agresivitate neobişnuită, şi de la agresiune la linişte şi chiar delăsare;
· pierderea apetitului alimentar, ochi injectaţi;
· pierderea gradată a interesului pentru şcoală, muncă, hobby-uri, sporturi, prieteni;
· stări de somnolenţă şi apatie necaracteristice, oboseală excesivă fără o cauză aparentă;
· cheltuieli excesive, dispariţia banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;
· pete neobişnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte;
· schimbarea grupului de prieteni, precum şi tendinţa de tăinuire a acestor "prieteni" , folosirea unui jargou diferit de cel anterior.
Ştiaţi că...
Astăzi în toată lumea sunt în jurul a 190 milioane utilizatori de droguri, majoritatea având vârste sub 30 de ani.
În 1999, numărul ţărilor care raportau utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 136 (numărul fiind de 80 in 1992). Dintre acestea, 93 de ţări a identificau HIV printre injectatorii de droguri.
Cannabisul este cel mai utilizat drog în toate părţile lumii.
Costul economic total al abuzului de droguri în Statele Unite se estimează la aproximativ 70 miliarde dolari anual.
Abuzul de cocaină printre şomerii din Columbia este de 10 ori mai mare decât printre persoanele angajate.
Industria drogurilor clandestină se estimează la 400 miliarde dolari pe an.
La ora actuala unul din 10 copii riscă să moară sau prezintă grave malformaţii pentru că mama sa a consumat droguri în perioada sarcinii. După unele statistici, în 1989 în SUA au fost născuţi cel puţin 378.000 de copii dependenţi de cocaină.
În anul 1906 băutura răcoritoare Coca-Cola conţinea 250 mg cocaină/litru, (acest lucru nu este amintit în istoricul concernului). Pericolul de cauzare a dependenţei faţă de alcaloid a fost recunoscută numai treptat.
luni, 23 noiembrie 2009
Datorita concentratiei mai mari de THC este mult mai puternic decat marihuana. Se vinde in cantitati mici ambalate in folie de aluminiu(pudra) sau mici fiole(uleiul).Efectele hashish-ului sunt similare cu cele ale marijuanei dar mult mai puternice datorita concentratiei mari de THC.MARIJUANA si HASHISH au un miros specific, foarte puternic.
La inceputul anilor ‘70 consumatorii au inceput sa trateze cocaina cu diverse produse chimice pentru ca acesta sa devina mai puternica.
Efectul inhalarii unei doze de cocaina dureaza aprox. 20 minute, timp in care consumatorul aparent este foarte energic, increzator, agitat si stimulat. Prezinta o dilatare puternica a pupilelor avand narile larg deschise ca pentru a inspira adanc, puternic. Dupa trecerea efectului se instaleaza o stare de profunda depresie, dorinta puternica de a avea o noua doza, neliniste, iritabilitate si o intensa oboseala mentala.
Supradoza cauzeaza agitatie extrema, insuficienta respiratorie si cardiaca si, in cele mai multe dintre cazuri, moartea.Din punct de vedere legal, cocaina este considerat ca fiind un drog din clasa A, producerea, posesia distribuirea si consumul fiind ilegale atragand dupa sine pedepse grele in conformitate cu legile romane si internationale.
Cel mai periculos dintre droguri este HEROINA. Acest drog creaza o dependenta totala impingand consumatorul la gesturi disperate ca furturi, jafuri, talharii, prostitutie si, de multe ori, crime. Heroina este un derivat obtinut din opium-ul de mac. Din acelasi grup de droguri mai fac parte si morfina sau codeina dar acestea sunt mult mai slabe decat heroina. In forma de pudra poate avea culori de la alb la maro inchis. In cele mai multe cazuri consumatorul isi injecteaza drogul dar sunt cazuri cand heroina este si inhalata.
Consumatorii aflati sub influenta heroinei au ochii lacrimosi, prezinta stari depresive profunde, apatie, scadere a activitatii fizice si greata. Frecvent apar stari de motaiala, consumatorul atingandu-si repetat sau zgariindu-si fata si nasul.
Efectul dureaza 4-6 ore.
Supradozele sunt extrem de periculoase. In cazul unei supradoze, se poate instala stare de coma cu respiratie foarte slaba scadere a temperaturii corpului insotita de transpiratii reci, lipicioase.
Cand heroina este injectata iar mai multi consumatori folosesc aceeiasi siringa, exista si riscul infectarii cu HIV sau cu diverse forme de hepatita.
Cocaina este considerat ca fiind un drog din clasa A, producerea, posesia distribuirea si consumul fiind ilegale atragand dupa sine pedepse grele in conformitate cu legile romane si internationale.
Moartea Alba
Un tanar din Ramnicu Valcea, dependent de droguri timp de sapte ani, a reusit sa renunte la viciul care i-a macinat viata. Tanarul a spus ca s-a hotarat sa renunte in cele din urma la heroina care ii devenise indispensabila abia atunci cand s-a aflat la pragul dintre viata si moarte. In perioada critica, baiatul consuma aproape un gram de heroina pe zi, ceea ce inseamna aproape 10 doze, si ajunsese sa nu mai deosebeasca fictiunea de realitate. Andrei I. cheltuia pe droguri 2.000 euro pe luna. In urma cu un an si jumatate, subcomisarul Constantin Durleci, seful Centrului Antidrog Valcea, a fost abordat de parintii tanarului. Acestia erau disperati si isi doreau din tot sufletul ca fiul lor sa fie salvat. Singurul lucru care l-a determinat pe Andrei sa se lase de droguri a fost promisiunea facuta mamei sale, bolnava de cancer, aflata pe patul de moarte. La numai doua luni de la momentul respectiv, mama baiatului a murit. Baiatul inca mai crede ca motivul pentru care mama lui s-a imbolnavit a fost el.
Atunci cand a inceput sa se drogheze, el nu a stiut care erau efectele drogului asupra sa. Pana acum, desi a trecut mai mult de o jumatate de an de la moartea mamei sale, tanarul s-a tinut de cuvant. In amintirea faptului ca parintii sai s-au adresat primii Centrului Antidrog Valcea pentru a-l salva, Andrei doreste acum sa fie un exemplu pentru alti tineri care au cazut in capcana "mortii albe". El provine dintr-o familie instarita, dar spune ca acest flagel poate acapara orice tanar, din orice mediu social. La solicitarea conducerii Centrului Antidrog Valcea, el a fost de acord sa isi spuna povestea.
«M-am drogat din curiozitate»
Pentru a-i proteja identitatea, politistii valceni i-au acoperit fata cu o cagula imprumutata de la Detasamentul Politiei de Interventie Rapida. "Am inceput intr-un cerc de prieteni, la Bucuresti, la un club. Era un drog care nu s-a mai fabricat apoi si ni l-a turnat cineva in cafea, cerandu-ne 25.000 de lei de fiecare. Asta era acum sapte ani. Mai intai am consumat droguri usoare, apoi am trecut la heroina si, in decurs de trei luni, deja ma injectam. La inceput am vrut sa vad cum este, dar heroina este mult mai puternica decat celelalte droguri si nu mi-am dat seama ca nu ma mai puteam opri. Nu m-am gandit niciodata ca mi-as fi putut pierde controlul. Drogul mi-a dat dependenta.
Le-am facut si parintilor mei viata un calvar", a spus Andrei.
«Vindeam lucruri din casa»
Andrei era in anul doi la o facultate din Bucuresti atunci cand a inceput sa consume droguri. "Am renuntat si la studii pentru droguri. Ajunsesem sa ma imprietenesc doar cu toxicomani, iar pe vechii prieteni ii contactam doar cand voiam sa imprumut bani de la ei. La inceput consumam doze in functie de ce bani aveam, intre 1 si 5 doze. Ajunsesem apoi si la 10 doze pe zi. Am luat bani de la parinti, de la cunostinte, iar cand nu mai aveam resurse, vindeam lucruri din casa. As fi facut orice pentru bani, pana la furt, la crima. Chiar si la spitalele de dezintoxicare se pot infiltra droguri, dar nu de catre personal, ci de cunoscuti din afara", a mai povestit tanarul.
Prietena sa i-a fost mereu alaturi
La inceput, familia baiatului nu a stiut ca acesta incepuse sa se drogheze, nici macar nu banuia ceva. Dar atunci cand au sesizat ca incep sa dispara diverse lucruri de valoare din casa, au inteles ca fiul lor apucase pe o cale gresita. "Familia mi-a fost alaturi, dar si prietena mea m-a ajutat foarte mult. Nu m-a parasit si s-a tinut tot timpul de capul meu sa ma las definitiv de viciul acesta. Ea nu consuma droguri si nu am indemnat-o vreodata sa faca asta. Trei ani s-a luptat cu mine sa ma las de aceasta meteahna", a aratat baiatul.
«Nu mai suportam durerea»
Dupa ce a reusit sa se lase de droguri, lui Andrei I. ii este teama de fostii sai prieteni, din cercul toxicomanilor, pentru ca "acestia se pot razbuna". "Am avut perioade de intrerupere, dar nu am reusit sa renunt. Ma inchideam in casa si intram in sevraj. Incepeam sa tremur, ma durea tot corpul si uneori luam drogul pentru ca nu mai suportam durerea. Alteori reuseam sa imi revin, dar ma intalneam apoi cu alti prieteni si nu ma puteam abtine. Am avut si cate trei luni de «abstinenta». Nu mai era vorba despre distractie, ci voiam sa scap de durere. Nu faceam altceva decat sa ne intalnim, sa stabilim de unde luam droguri in ziua respectiva si apoi sa ne drogam. Erau 6-7 prieteni de-ai mei care se ocupau cu asa ceva. Dintre ei, doar unul singur a reusit sa se lase. Era dependent din 1992", si-a mai amintit tanarul.
«Am renuntat doar cu ajutor de specialitate»
"Imi procuram drogurile din Bucuresti. Mergeam cu autocarul pana acolo, luam mai multe doze si ma intorceam cand le terminam. Patru ani a durat acest calvar. Simteam atunci ca nu mai merge nimic in viata mea, ca nu mai sunt in stare de nimic. Am fost internat la Bucuresti, la Spitalul Bagdasar trei saptamani, si apoi la centrul de postcura. Cand am incercat prima data sa ma las, eram singur. Nu mai stii atunci ce faci, te apuca niste dureri groaznice si apoi ajungi sa te dai cu capul de pereti. Eu am reusit doar cu ajutor de specialitate", s-a confesat valceanul.
Miruit de Episcopul Gherasim
La intalnirea cu Andrei a fost invitat sa participe si episcopul Ramnicului, Gherasim Cristea. Episcopul a considerat ca "Biserica s-a intors dupa Andrei, ca dupa un crestin ratacit". "Cel patit ii poate invata si pe ceilalti. La inceput sunt numai vise, apoi un intuneric, o distrugere, nu mai este alta nadejde decat moartea. Noi ne bucuram ca i-a dat Dumnezeu atat putere sa treaca peste aceasta incercare grea. Sper sa mai traiesc atat timp, incat sa il vad asezat la casa lui. Cum spune Evanghelia, cand un cioban are o turma de oi si se pierde una, el se intoarce dupa ea. Asa ne-am intors si noi pentru Andrei", a incheiat episcopul Gherasim. Acesta a facut la sfarsit o rugaciune si l-a miruit pe tanarul valcean.
Pe calea cea buna
In prezent, tanarul nu mai consuma droguri. Este intr-o stare destul de buna, deoarece a urmat si un tratament medicamentos adecvat. Postcura de reabilitare sociala va mai continua cateva luni. Tanarul este deosebit de inzestrat, posedand si o sensibilitate aparte. Este inteligent si are o mare putere de a studia.
El multumeste Centrului Antidrog Valcea care l-a ajutat extrem de mult. Centrul Antidrog a avut dese intalniri cu parintii sai, chiar de doua-trei ori pe saptamana. "Avem incredere in el, pentru ca este un tip destept si credem ca nu va recadea in acea plasa si va urma tratamentul prescris
Statistici dorguri in Romania
Ti le spun sec, poate inainte de a incerca sa fi trendy-fancy-cool te vei gandi de doua ori.
Media de varsta a consumatorilor frecventi a ajuns la 17-19 ani.
Sunt 35.000 de consumatori in Romania.
Sunt 24.000 de consumatori in Bucuresti.
Rata deceselor in randul consumatorilor creste galopant cu aproximativ 25% pe an.
Numai 2.000 de persoane au cerut asistenta pentru dezintoxicare.
Peste 80% din cei chestionati au afirmat ca au inceput sa se drogheze cu marihuana.
Marturia unui toxicoman. Final.
L-am prezentat ca “19 ani, V.B., student”.
V-am rugat sa cititi si sa incercati sa-l intelegeti inainte de a-l condamna.
Am vazut… empatia a fost foarte mare si feed-back-ul foarte pozitiv. Provocati discutia asta cand va intalniti cu prietenii, sunt sanse sa impiedicati din fasa inca o drama.
Referitor la “19 ani, V.B., student”… nu se mai poate face nimic. S-a sinucis acum ceva vreme.